Produse Atestate

Home / Produse Atestate

Cornereva – Comuna cu cele mai multe produse BIO (ATESTATE) din Caraș Severin

Imagini pentru cornereva produse

„Până la această dată avem atestate şapte produse montane. Şase sunt la Cornereva, şi este vorba despre diferite combinaţii de sucuri naturale, şi unul la Băile Herculane. În acest caz, vorbim despre miere. Urmează să mai atestăm şi alte produse, avem în lucru documentaţia pentru o gamă largă de brânzeturi. De asemenea, lucrăm şi la elaborarea caietelor de sarcini pentru două produse tradiţionale din Bocşa“, a declarat Pavel Nefir, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Caraş-Severin, în cadrul conferinţei de presă susţinută zilele trecute la sediul instituţiei.

sucuri mere Cornereva (3)sucuri mere Cornereva (5)

Primul producător de sucuri naturale din Caraș-Severin se numește Ioan Vulpeș și este profesor de sport la Cornereva. S-a gândit că, în felul acesta, merele și perele culese din livada familiei își păstrează savoarea pe o perioadă îndelungată și capătă o valoare mai mare.

“Sunt născut, crescut acolo, am făcut Facultatea de Educație Fizică și am rămas profesor la mine în localitate, m-am căsătorit, soția este educatoare și, pe lângă asta, avem terenulm oștenit de la părinți, de la părinți, de bunici și încercăm să lăsăm și noi în urma noastră. Motivația este una singură: încercăm să ducem roadele pământului și să le promovăm cât mai bine”.

Imagini pentru cornereva produse